Sănătate și nutriție(3) #traci

Motto: Nu-ţi lăsa copilul singur în necunoscut…! Viitorul copiilor este de fapt viitorul nostru! Copilul tău trebuie să viseze… ! Copilul tău are nevoie de o ancoră, are nevoie să îşi cunoască cu adevărat rădăcinile. Copilul tău trebuie să viseze la 7526 de ani de continuitate pentru un viitor sigur pentru el… altfel o să rămână singur în necunoscut… de Daniel ROȘCA. Întotdeauna, în spatele unei culturi mari se găsește o alta, neobservată, uitată, uneori ignorată cu bună știință. Civilizația europeană, care în ultimele secole s-a impus ca model pentru întreaga planetă își are rădăcinile in civilizația greco-romană. Atâta doar că bătrînii și înțelepții greci au și ei rădăcinile lor în civilizația traco-geto-dacică.

Haideți deci să înțelegem odată pentru totdeauna utilizarea termenilor de traci, daci, geți, români, traco-daco-geți, etc. Mulți istorici de calibru fac greșeli iar unii sunt chiar confuzi în exprimare în acest sens. În istoria învățată până în 1995, se folosea pentru srămoșii noștri denumirea generică de ,,Daci”. Astăzi...la fel! Este oare corect?

Tezaurul de la Perşinari din Județul Dâmbovița este unul dintre cele mai importante dovezi ale existenței vechii şi foarte dezvoltatei Civilizații Tracice Nord Dunărene cu extindere până în zona Persiei. Datat din perioada de mijloc a erei bronzului, acest tezaur demonstrează nivelul social si cultural nebănuit la care era civilizația dacică cu 1600-1800 de ani i.C. deci acum 3600-3800 de ani dar care, iată, este probat de execuția foarte rafinată a acestor săbii-pumnal! Forma săbiilor sugerează o ,,influență a culturii greceşti'' care de fapt a apărut mai târziu, deci influența se pare că a existat dar în direcție opusă... De fapt, descoperirea acestui tezaur vine în sprijinul teoriilor primordialității culturii traco-geto-dacice. Cantitatea de aur a acestui tezaur este de 4,5 kg, ceea ce reprezintă o bogăție imensă pentru epoca bronzului. Faptul că unele din piesele ce compun tezaurul nu sunt finisate este dovada certă că ele au fost turnate local şi îngropate probabil în grabă.

Acest articol a apărut în numărul 803 al Formula As, 2008. Foto din articol: George Dumitriu. L-am repostat în blogul meu dorind să îl redau în atenția dumneavoastră, singurul meu aport fiind transcrierea lui cu diacritice, făcându-l mai ușor de citit și înțeles. Am marcat cu albastru închis câteva cuvinte/fraze ce mi s-au părut extrem de interesante dar în opinia mea întregul articol ar trebui marcat. Vă recomand să vedeți și originalul împreună cu comentariile interesante pro și contra: http://www.formula-as.ro/2008/803/societate-37/limba-romana-patria-mea-9052

Limba românilor este ancestrală şi începe cu sunetele din natură, ce alcătuiesc un fond de peste 350 de cuvinte primare, din care derivă alte 1500 înţelese numai de către ei, precum, târr, poc, hurduc, a târâi, a pocni, a hurduca. Româna Onomatopeică, precede epoca neolitică şi stă la originea sistemului european de comunicare sonoră, axat pe limbajul morfemelor româneşti. Chiar şi începuturile civilizaţiei umane au implicat un limbaj adecvat. După „Civilizaţiile Europei vechi”, Ed.Meridiane, Buc., 1978, de Guido A.Mansuelli, un autor francez, pe timpul ultimei glaciaţiuni, Wűrm, nu se cunosc decât două centre de locuire umană, unul în vest, în aria Pirineilor (plus Grimaldi) şi altul în est, în aria Carpaţilor. Splendidele civilizaţii vestice din Pirinei, ca şi cea din Grimaldi(vestul Italiei), au dispărut, fără urme, acum aproximativ 11.000 de ani. Această zonă a fost repopulată dinspre gurile Dunării abia 4-5 mii de ani mai târziu, astfel că apare logic ca şi limba din Carpaţi să fi urmat aceeaşi cale. Nu a existat nimeni altcineva, în spaţiul Dunării de Jos, decât neamul românesc, până acum 3900 de ani, când se spune că au „venit” grecii, astfel că e firesc ca „româna primară” să fie prima limbă a Europei.

Arheologul și istoricul american Maria Gimbutas a scris volume întregi prin care demonstrează că scrierea a apărut pentru prima dată în istorie la vechea populație carpato-dunareano-pontică.

După cum este cunoscut şi recunoscut, schimburile lingvistice sunt, întotdeauna, urmări fireşti ale legăturilor tradiţionale între două popoare, mai ales când acestea sunt şi învecinate şi au convieţuit împreună câteva secole. Aceste împrumuturi nu se pot face într-un singur sens, mai ales când este vorba de un popor autohton ca al nostru, cu o existenţă de multe milenii pe aceste meleaguri, care a avut instituţii tradiţionale, cum au fost banatele, ca prime formaţiuni statale prefeudale româneşti. Din punct de vedere istoric, continuitatea poporului român este de necontestat şi dovedită din punct de vedere ştiinţific, lingvistic, arheologic.