Sănătate și nutriție(3) #dictionar

Acest articol a apărut în numărul 803 al Formula As, 2008. Foto din articol: George Dumitriu. L-am repostat în blogul meu dorind să îl redau în atenția dumneavoastră, singurul meu aport fiind transcrierea lui cu diacritice, făcându-l mai ușor de citit și înțeles. Am marcat cu albastru închis câteva cuvinte/fraze ce mi s-au părut extrem de interesante dar în opinia mea întregul articol ar trebui marcat. Vă recomand să vedeți și originalul împreună cu comentariile interesante pro și contra: http://www.formula-as.ro/2008/803/societate-37/limba-romana-patria-mea-9052

Limba românilor este ancestrală şi începe cu sunetele din natură, ce alcătuiesc un fond de peste 350 de cuvinte primare, din care derivă alte 1500 înţelese numai de către ei, precum, târr, poc, hurduc, a târâi, a pocni, a hurduca. Româna Onomatopeică, precede epoca neolitică şi stă la originea sistemului european de comunicare sonoră, axat pe limbajul morfemelor româneşti. Chiar şi începuturile civilizaţiei umane au implicat un limbaj adecvat. După „Civilizaţiile Europei vechi”, Ed.Meridiane, Buc., 1978, de Guido A.Mansuelli, un autor francez, pe timpul ultimei glaciaţiuni, Wűrm, nu se cunosc decât două centre de locuire umană, unul în vest, în aria Pirineilor (plus Grimaldi) şi altul în est, în aria Carpaţilor. Splendidele civilizaţii vestice din Pirinei, ca şi cea din Grimaldi(vestul Italiei), au dispărut, fără urme, acum aproximativ 11.000 de ani. Această zonă a fost repopulată dinspre gurile Dunării abia 4-5 mii de ani mai târziu, astfel că apare logic ca şi limba din Carpaţi să fi urmat aceeaşi cale. Nu a existat nimeni altcineva, în spaţiul Dunării de Jos, decât neamul românesc, până acum 3900 de ani, când se spune că au „venit” grecii, astfel că e firesc ca „româna primară” să fie prima limbă a Europei.

Arheologul și istoricul american Maria Gimbutas a scris volume întregi prin care demonstrează că scrierea a apărut pentru prima dată în istorie la vechea populație carpato-dunareano-pontică.

După cum este cunoscut şi recunoscut, schimburile lingvistice sunt, întotdeauna, urmări fireşti ale legăturilor tradiţionale între două popoare, mai ales când acestea sunt şi învecinate şi au convieţuit împreună câteva secole. Aceste împrumuturi nu se pot face într-un singur sens, mai ales când este vorba de un popor autohton ca al nostru, cu o existenţă de multe milenii pe aceste meleaguri, care a avut instituţii tradiţionale, cum au fost banatele, ca prime formaţiuni statale prefeudale româneşti. Din punct de vedere istoric, continuitatea poporului român este de necontestat şi dovedită din punct de vedere ştiinţific, lingvistic, arheologic.