Teoria cosmogonică. Universul – ”adevăruri” actuale (extras)

Să începem deci, cu câteva aspecte din teoria cosmogonică ce prin complexitatea ei este într-o continuă și accelerate actualizare, dând mereu de furcă sistemului actual de organizare și control și mai ales Bisericii .

Mult timp, atât lumea științifică dar și Biserica, au crezut că universul este static, într-un vid perfect, care vid însemna ,,nimic” ,,gol”.

A urmat apariția iar mai apoi acceptarea cu greu a ideii de dilatare… au apărut teoriile ciclicității universului sau a dilatării lui continue până la diluarea și dispariția totală…

Datorită evoluției tehnologiei (foarte accelerată în ultima perioadă de timp - vom vedea mai târziu de ce!) a fost posibilă observația că dilatarea este accelerată. Multe discuții în lumea științifică în legătură cu acest lucru deoarece nu era clară proveniența energiei pentru o astfel de accelerare … Astfel s-a presupus inițial iar mai apoi s-a descoperit „materia neagră” și energia punctului zero care pot explica acum proveniența energiei dar noi întrebări „cum” și „de ce” există din nou… fără un răspuns.

Teoria expansiunii este strâns legată de posibilitatea unor observații și măsuratori mai precise cu ajutorul telescopului spațial Hubble. Aceste măsurători și calcule au demonstrat că aproape toate galaxiile se îndepărtează de noi, iar viteza îndepărtării acestora este direct proporțională cu distanța de la noi la respectiva galaxie. Deci, cu cât galaxia este mai îndepărtată, cu atât se distanțează de noi cu o viteza mai mare… Uimitor nu? Universul se dilată dar nu la viteză constantă ci expansiunea are loc cu o viteză accelerată. Acest lucru a fost „dovedit”cu ajutorul principiului Doppler din acustică extins la spectrul luminos, într-un mod similar și anume prin observarea deplasării spre partea roșie a spectrului luminos - și deci scăderea frecvenței undei luminoase. Aceasta poate fi explicată „numai” prin îndepărtarea permanentă a sursei de lumină în raport cu observatorul. Deci aceasta a fost singura logică (la îndemână) în generarea concluziei că universul se dilată accelerat... și a fost acceptată imediat ca ,,adevărată”… 

De curând însă, un nou concept pune din nou sub semnul întrebării validitatea acestui „adevăr”! Nu mult timp în urmă, astrofizicianul german Christophe Vetterich de la Universitatea din Heidelberg a prezentat un nou concept conform căruia pot exista și alte cauze decât cele legate de viteză, care pot determina deplasarea spre zona roșie a luminii care ajunge la noi de la aceste galaxii. Conform acestei concepții, deplasarea luminii spre roșu se poate produce și atunci când nu se deplasează nimic, dar crește masa particulelor elementare din sistem. 

Expansiunea poate fi deci doar una din interpretările deplasării spre roșu a luminii prin efectul Doppler ce are drept concluzie un sistem dinamic. 

Creșterea masei particulelor elementare din sistem poate fi o altă interpretare a deplasării spre roșu a luminii ce are drept concluzie opusul: sistemul este static… Aceasta deoarece atomii emit fotoni încărcați cu un potențial energetic mai mare sau mai mic (funcție de masa lor). Energia fotonilor poate deplasa frecvența razei luminoase spre zona roșie sau albastră a spectrului luminos, în funcție de respectiva încărcare.

Indiferent care dintre cele două teorii este valabilă, universul este un univers entropic. Dar și această concluzie…până la proba contrarie!

Posibilitățile noastre de a sonda trecutul îndepărtat al galaxiilor sunt limitate de viteza luminii, care are o barieră fixă. Modificarea frecvenței cu care emite sursa luminoasă și-a urmat propriile reguli și probabil nu are legatură cu bariera vitezei luminii.

Iată cum se pot pune ușor sub semnul întrebării toate teoriile precedente și iată cât de incipientă și nesigură este cunoașterea noastră despre Univers. Cu alte cuvinte, ceea ce într-un moment pare irefutabil demonstrat, devenind lege, poate fi ulterior eliminat cu ușurință, dovedindu-se fals. Cum se poate aceasta? Prin completarea câmpului nostru de cunoaștere cu noi și noi elemente. Și probabil nu vom putea niciodată să cunoaștem adevărul întreg și absolut în aceast cadru existențial, datorită capacității noastre cerebrale limitate. Avem deci obligația de a fi precauți pe viitor, atunci când susținem un anumit lucru chiar dacă este „probat” cu dovezi clare, incontestabile pentru momentul respectiv. 

Capitolele care urmează, vor pune în fața dumneavoastră o înșiruire de argumente/dovezi în sprijinul teoriei creaționiste – de fapt o variantă personalizată a vechii teorii creaționiste – în care Dumnezeu are rolul primordial al creației pe al doilea nivel fiind inteligențele superioare, cele care au apărut și s-au dezvoltat primele. Totul se desfășoară în sistem holografic pe diferite niveluri creaționiste. Vom vedea unde ne plasăm noi, în opinia mea.

La scara universului, unul sau câteva milioane de ani nu reprezintă o perioadă mare și putem considera astfel ,,simultaneitatea” funcționării mecanismului creat de Dumnezeu. Coborând însă la scara timpului de evoluție al inteligenței un milion de ani reprezintă o mare diferență în dezvoltarea a două inteligențe paralele astfel, inteligențele superioare vor ajunge să reprezinte divinitatea pentru ființele inferioare, dacă între ele va exista un contact direct. Inteligențele superioare vor acționa asupra celor inferioare așa cum le dictează conștiința lor superioară dar totuși imperfectă: 

-folosindu-le strict în interesul lor în mod material (fizic) sau în planuri superioare-energetice (suflet-spirit). 

-dându-le inteligență (de.ex. prin manipulări genetice)

-ajutându-le să evolueze în mod accelerat (transfer de tehnologie în concordanță cu puterea de înțelegere a inteligențelor inferioare) 

-involuînd ele însele câteodată (inteligențele superioare) la nivelul noilor ,,creații” (precum ,,îngerii căzuți” menționați în diferite scrieri vechi)

-evoluând ele însele(inteligențele superioare) conform procesului natural de evoluție.

- evoluând ele însele(inteligențele superioare) prin ajutorul primit de la următorul nivel, de ce nu, chiar de la Dumnezeu (doar acelea ajunse la nivelul corespunzător de a putea primi ajutor direct)

-alte modalități care sunt încă departe de puterea noastră de înțelegere, de tiparul nostru existențial.

Prin analogie, inteligența umană folosește animalele strict în interesul ei numai la nivel fizic și iată deci un exemplu de treaptă inferioară în această schemă holografică.

De remarcat faptul că inteligențele superioare sunt organizate în sisteme/societăți/civilizații similare cu a noastră, mai mult sau mai puțin perfecționate dar nu perfecte... încă! De asemenea, inteligențele superioare aflate la nivele similare sunt într-o permanentă concurență în preluarea controlului anumitor zone și resurse din univers. La nivelul acestor civilizații resursele materiale și energetice nu mai reprezintă o problemă, la acest nivel valoroase sunt resursele date de inteligențele inferioare(cum ar fi de exemplu ,,crescătoriile de suflete”). Deci de aici lupta pentru resursele vii(... războaiele zeilor menționate în scrierile vechi). Acest tipar existențial al zeilor ne-a fost inoculat și nouă, prin metodele descrise mai sus. El nu reprezintă întotdeauna ceea ce simțim că este corect/bine/adevărat deoarece în noi coexistă tiparul ancestral, natural (sâmburele de lumină/scânteia divină/esența adevărului) și de aceea în interiorul nostru se duce o luptă permanentă între cele două tipare dându-ne măsura evoluției noastre proprii (de aceea noi putem fi chiar exemple pentru aceste inteligențe superioare). În acest context „zeii” chiar ne invidiază pentru această caracteristică pe care ei se pare că nu o mai au - pierzându-și tiparul ancestral - sau încă avându-l dar la un nivel mai scăzut sau deformat.