Ce este un geniu?

Ce este un GENIU?

De multe ori te afli în fața unor oameni extraordinari, competenți, care au atins excelența și te întrebi: ”sunt ăștia niște genii?”. Răspunsul este categoric NU. Sunt doar niste indivizi, care au avut ca și tine, ca și dumneavoastră, un potential de creativitate pe care însă nu l-au irosit. Adesea noi pierdem timpul, adesea noi ruginim și asta ne face mediocri. Cum însă ajungem să explodăm limitele imaginației, cum anume putem să stăpânim la perfecțiune o profesie, o abilitate, o tehnică, cum ne apropiem cu alte cuvinte de condiția marilor maeștri?

Prima condiție, și acesta este trucul pe care vi-l spun, acesta este pontul pe care vi-l vând gratuit(!) este să petreci 10.000 de ore în ”șlefuirea diamantului”. Măiestria presupune o stăpânire, o viziune și o forță extraordinară de a schimba în fiecare zi niște lucruri la tine. Pentru mulți dintre noi momentele de inspirație durează puțin dar pentru alții par să fie un mod de viață și nu mă refer aici doar la Michelangelo, la Mozart la Edison sau la, de ce nu, Simona Halep. Toți oamenii care au ajuns departe au experiența inspirației. Haideți să vedem care este lecția fundamentală a marilor maeștri, cum anume ne ajută ei să înțelegem procesele interne care încurajează măiestria și creativitatea. Măiestria în primul rând este arta lucrului bine făcut. De-a lungul timpului, oamenii au numit această capacitate de a face lucruri excepționale: genialitate, un fel de – repet – dar inaccesibil, un soi de magie, un soi de lucru misterios care te susține. În fapt geniile sunt de cele mai multe ori oameni care transpiră, oameni care muncesc, oameni care se concentrează un timp îndelungat asupra – guess what? – unui singur lucru: the one thing! Da, mulți se nasc cu un IQ formidabil, alții au privilegiul nașterii într-o familie cu vechi tradiții artistice, sportive, științifice sau umaniste. Foarte bine! Toți însă suntem obligați să ne lucrăm acest talent înăscut, să-l înmulțim… când scoți untul din tine, încep și stelele să se alinieze!

Haideți să vedem ce spun cercetările în acest sens. Potrivit unor studii recente făcute în Germania, numărul de ore petrecute de muzicienii profesioniști în fața unei partituri este substantial mai mare decât numărul de ore petrecute de amatori în fața acelorași partituri. Violoniștii amatori nu practică mai mult de 3 ore pe săptămână și abia ajung la 4000 de ore până ating vârsta de 20 de ani. Cei buni ajungeau la 8.000 de ore în fața partiturii, iar cei cu-adevărat excepționali atingeau peste 10.000 de ore! Este același lucru valabil și în zona șahului. Legendarul Boby Fisher a ajuns la geniu, la performanță, după numai 9 ani. Și Mozart a devenit creativ, într-un mod exploziv, după ce-a avut peste 10.000 de ore de practică. Potrivit acestui studiu realizat de Anders Ericsson la Academia de Muzică din Berlin, violoniștii – repet – au dovedit toți cei care erau mai ales la vârf, un exercițiu asiduu. Fără acest exercițiu nu ajungem departe. Rareori au fost cazurile în care un muzician de excepție a muncit puțin, de cele mai multe ori –repet – talentul a trebuit lucrat prin sudoarea frunții. Cam 10.000 de ore lucrau și ucenicii în evul mediu o spune un autor exceptional, Malcom Gladwell, în cartea The Outliers.

În mod fals se crede că unii oameni atât de înzestrați ar putea să ardă etapele. E o înșelare la mijloc, când spunem asta! Repet, cel mai important este să te uiți la Einstein dacă nu îți place, poate, geniul lui Mozart. Este clar că și Einstein a petrecut 10.000 de ore în practica studiului fizicii mecanice și a fizicii fundamentale.

Un studiu mai extins, făcut pe 70 de compozitori clasici, cu 3 excepții, scoate la iveală că toți cei 67 au avut nevoie de 10 ani până să producă prima opera originală. Morala este foarte simplă dragi prieteni, persoanele de succes sunt cele care muncesc foarte mult, cele care se trezesc dimineața devreme și se culcă seara târziu. Persoanele care fac această practică asiduă sunt cele care descoperă excelența. Practica nu este un element de detaliu, este elementul care face diferența dintre persoanele talentate dar care nu reușesc neapărat și cele care sunt excepționale și care împrăștie în jurul lor carisma cu care au fost înzestrate. Oamenii dăruiți genetic, care practică, ajung să aibă cu-adevărat realizări durabile, impresionante, excepționale. Cum se instalează însă această ”nouă aptitudine” – să spunem – pe care tu îți propui chiar de astăzi, după ce ai văzut acest film, să o dobândești. Ce se întâmplă în creierul tău? Când încep să învăț - să presupunem că ne propunem să învățăm o limbă străină, sau să învățăm să folosim un instrument muzical - un număr mare de neuroni din cortexul frontal devin activi. Aceștia, neuronii, mă ajută în procesul de învățare. Creierul, spune Robert Greene în cartea lui Mastery, are de asimilat o cantitate mare de informație, mai ales în prima fază și deci neuronii aceștia se extind în prima fază, mai ales pe măsură ce noi ne concentrăm. Starea de concentrare este o stare esențială în procesul acesta. Starea de distragere, de defocusare, este opusul procesului de învățare. Prin repetiție, ceva este învățat și atunci creierul, spune Robert Greene, devine cablat și automatizat iar rețelele neuronale sunt delegate altor părți din creier, mai jos decât cortexul. Așa se instalează o abilitate, așa se explică faptul că tu știi să pedalezi, știi să mergi cu bicicleta, desi ai învățat lucrul acesta acum 20 de ani. Neuronii inițiali, delegați pentru învățarea altor lucruri sunt eliberați. Activitatea creierului se mută, cum spuneam, în zone mai joase care necesită mai puțin control conștient pe măsură ce procesul se automatizează. Chestiunea se verifică și atunci când învățăm să conducem o mașină, atunci când învățăm alte îndemânări. E vorba de cunoașterea tacită. Procesul de cablare nu se produce însă dacă sărim de la una la alta. Dacă într-o singură zi facem 10 lucruri este foarte greu să ajungem la cunoașterea profundă, dacă schimbăm pasiunile, hobbyurile e aceeași problemă. Învățarea superficială e nesemnificativă pentru ca – repet – creierul să înceapă să înregistreze la modul profund aceste abilități. În loc să aloc 8 ore pentru 8 pasiuni sau 8 hobbyuri, mai bine aloc doar 3 ore unei singure pasiuni. Practica, în plus, îmi mai dă ceva, îmi dă simțul realității, încercând să fac repetat, dar mai bine, același lucru de la o zi la alta, devii nu numai încrezător ci și realist, pot estima nevoia de timp, pot să știu cât trebuie să petrec pentru a dobândi această abilitate. În concluzie, e foarte simplu, de cele mai multe ori geniile pe care noi le aplaudăm sunt doar niște oameni harnici. Fii peseverent deci și înmulțește talantul, de la măiestrie la măreție!